6 asigurări de care toată lumea are nevoie în Germania?
Mulți încep aventura vieții lor în Germania. Pe lângă munca sigură și bine plătită, Germania oferă un viitor planificabil, o societate socială puternică, orașe mari și multe frumuseți naturale. Cu toate acestea, aici se ascund mai multe pericole care au nevoie să fie asigurate. Remediul pentru aceste riscuri este oferită de o multitudine de companii de asigurări cu produse diversificate. Dar produsele de asigurare sunt uneori dificile de pătruns chiar și pentru reprezentanții societăților de asigurări.
De aceea, acum vreau să scriu despre cele mai importante pericole pentru care ar fi necesară asigurarea în Germania, pentru a evita disconfortul și stresul.
Conform legii, care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2009, rezidenții și lucrătorii rezidenți în Germania sunt obligați să se supună asigurării obligatorii medicale (Krankenversicherung).
Într-o astfel de situație, toată lumea ar fi fericită să plătească 300 de euro sau mai mult pe lună pentru o asigurare privată sau de stat.
Companiile germane de asigurări oferă două opțiuni de asigurări medicale.
Prima este asigurarea publică de stat, care se bazează pe salariul brut. În funcție de societatea de asigurări, 15,5% -15,7% -16,2% din salariul lunar brut este dedus pentru asigurarea medicală.
A doua opțiune este asigurarea privată cu asigurare medicală completă. Cu toate acestea, acest privilegiu se aplică numai persoanelor cu venituri mari (cel puțin 56.250 de euro brut pe an) și antreprenorilor privați. Pentru antreprenorii privați, taxa lunară de plată depinde de vârsta asiguratului și condițiile de asigurare (de exemplu, un apartament cu o cameră, o intervenție medicală din partea medicului primar, o indemnizație de boală de 50 de euro pe zi, etc.).
Medicii oferă îngrijire mai rapidă celor care au o asigurare privată medicală în Germania, deoarece acești pacienți aduc mult mai multe profituri pentru medic, cabinetul medical, clinica sau spitalul respectiv. Dacă condițiile individuale de viață permit acest lucru, atunci este firesc să se recomande asigurarea privată de sănătate.
80% din viața noastră se învârte în jurul muncii, astfel încât oricare dintre noi este foarte fericit în momentul, în care poate să se odihnească după anii de lucru. Baza pentru aceasta este, desigur, asigurarea de pensie (Rentenversicherung). Comparativ cu restul lumii, Germania are cea mai bună lege a asigurărilor de pensii. Acesta are clauze simple: cu cel puțin 45 de ani angajați, dintre care cel puțin 5 ani lucrați în Germania; plata asigurări de pensii germane și împlinirea vârstei de 67 de ani. În aceste condiții și dumneavoastră puteți beneficia de prestațiile asigurării de pensie.
Cu toate acestea, atunci când s-a adoptat această lege, nu s-a ținut cont de creșterea ratei natalității și de creșterea longevității. De aceea, am ajuns astăzi la aplicarea principiului 1:1. Aceasta înseamnă că, în prezent fiecare angajat din Germania plătește pensia unui pensionar. Este logic faptul că, acest sistem de plăți nu poate funcționa fără un sprijin bugetar, iar în viitor situația va deveni din ce în ce mai incertă.
Ajutorul este asigurat de asigurările private de pensii care, pentru un viitor sigur, sunt vitale pentru fiecare persoană care trăiește în Germania. Există două produse de asigurare. Primul este produsul de garanție (Garantie Produkt), al doilea este produsul de șansă (Chance Produkt).
Produsul de garanție (Garantie Produkt) garantează că, la atingerea vârstei de pensionare, primiți cel puțin 100% din suma pe care ați plătit-o. Această asigurare poate, bineînțeles, să obțină un profit prin investiții în Germania. Se investește în cele 30 de companii de top, cum ar fi Siemens, BMW, DAIMLER, SAP, BAYER etc. În funcție de scadența și suma lunară de plată, aceste sume pot fi în categoria a două sau trei cifre de mii, adică zeci de mii și sute de mii. Avantajul asigurării private de pensii este că, la sfârșit puteți decide dumneavoastră cum să primiți banii: într-o singură sumă sau ca pensie lunară.
De exemplu, vom ridica deodată 60.000 de euro, ne vom întoarce în România și vom trăi comfortabil.
Cu toate acestea, aceste venituri sunt impozabile, iar consilierul fiscal ar trebui să fie consultat în legătură cu acest aspect.
Produsul Chance (Chance Produkt) vă poate aduce un profit mai mare, dar nu garantează că veți fi rambursați integral pentru suma pe care ați plătit-o. Există întotdeauna un contra-argument puternic: Germania este o putere economică. Toți vin aici pentru a investi bani. Dacă Germania se va prăbuși, atunci viitorul celorlalte țări va înceta, de asemnea. Deci, sugestia mea este că, indiferent de produsul pe care îl alegeți dintre cei doi, încheiați o asigurare privată de pensie (pe lângă asigurarea obligatorie de pensie impusă de stat).
Astfel nu vă asigurați doar pe voi înșivă, ci în cazul unui deces, și pe familia dvs., precum și pe copiii voștri, care vor avea acces la o contribuție semnificativă în acest caz. Dacă întâmpinați probleme financiare, aveți întotdeauna o bază financiară sigură în asigurarea dvs., la care dacă este cazul, aveți acces. În legătură cu acest aspect trebuie să vă consultați cu compania de asigurări.
Mai multe detalii despre asigurarea de pensie
Acesta este un subiect foarte interesant. Majoritatea persoanelor care se mută în Germania aleg cea mai simplă și mai ieftină asigurare auto (Autoversicherung). Nenumărate portaluri online (de exemplu aici) calculează valoarea asigurării și se alege cea mai ieftină variantă.
Aceasta este cea mai mare greșeală posibilă, deoarece datorită cunoștiințelor lingvistice limitate, mulți noi-veniți nu înțeleg cazurile de asigurare, și ce riscuri îi pândesc. Cel mai bun exemplu este comunicarea informațiilor despre fluxul anual al kilometrajului petrecut. Dacă declar prea puțin, atunci asigurătorul online nu va plăti pentru accident! Dacă declar prea mult, nu voi primi o taxă de rambursare în cazul, în care am condus mai puțin. Asigurătorii online sunt mai ieftini deoarece au un raport diferit al daunelor față de companiile mari de asigurări, cum ar fi ERGO, ALLIANZ sau VERSICHERUNGS KAMMER BAYERN
Este logic că, plătesc mai puțin pentru servicii de asigurare mai limitate. Dar mulți oameni nu înțeleg că aceste daune, care nu sunt incluse în serviciile online respective, sunt cele mai importante! Cum ar fi protecția în străinătate, în cazul în care mă întorc în România sau dacă am un accident cu un animal. Prin urmare, în orice caz, vă sugerăm consiliere personală sau telefonică cu un agent de asigurare vorbitor de limba română, care vă va explica în mod clar și inteligibil riscurile și condițiile de asigurare în limba dvs. maternă.
Cealaltă informație importantă ar fi că, mulți oameni nu știu că, numai anumite companii de asigurări din Germania (în total 3) recunosc contractul de asigurare din România și, doar astfel puteți economisi 100-200-300 de euro pe an. Această variantă este valabilă doar în anumite condiții, pe care companiile de asigurări online nu le vor afișa niciodată în oferta de asigurare.
Deci sfatul meu este, să contactați un agent de asigurări de limbă română care, va oferi cele mai bune și mai rapide sfaturi în caz de eventuale pagube.
Mai multe detalii despre asigurarea auto
4. ASIGURARE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ (Haftpflichtversicherung)
O asigurare mai puțin cunoscută, dar parte dintre cele mai importante trei asigurări, este asigurarea privată de răspundere civilă (haftpflichtverischerung). Principiul acestei asigurări este simplu: dacă răniți sau păgubiți accidental o altă persoană, această asigurare preia răspunderea și rambursează daunele. (Desigur, regulile stabilite în contract trebuie luate în considerare, deoarece o persoană nu se poat aștepta ca asigurarea să plătească, în cazul unei încăierări cu o persoană băută).
Mulți oameni se gândesc în mod limitat la aceste aspecte și cred că, această asigurare este importantă dacă, de exemplu, am stricat telefonul mobil al unui prieten. Acest lucru este adevărat, dar această valoare de 300-500 de euro poate fi plătită în caz de urgență din fondurile proprii. Noi, reprezentanții companiei de asigurări, știm că această asigurare este vitală dintr-un singur motiv: imaginați-vă că ați cauzat un prejudiciu fizic unei persoane. De exemplu, cineva își fracturează piciorul din cauză că, trotuarul din fața casei dvs. era alunecos sau din alte motive banale. Din acest punct, costurile dvs. se pot ridica la mii, sau chiar zeci de mii de euro, pentru că trebuie să suportați costurile medicale și de salvare! În plus, va trebui probabil să plătiți onorariile avocatului persoanei vătămate și să-l rambursați pentru absența sa la locul de muncă. Aceste costuri pot fi acoperite printr-o contribuție anuală de 80 la 110 euro (adică o sumă de 8-9 euro pe lună). Aceasta este una dintre cele mai ieftine asigurări și oferă cea mai importantă protecție în caz de pagube. Așadar, luați o decizie inteligentă și încheiați-vă astăzi asigurarea de răspundere civilă.
Mai multe detalii despre asigurarea de răspundere civilă
Acest subiect începe cu două întrebări importante.
1. Dacă aveți un accident de mașină, știți exact ce să faceți în conformitate cu “legea”?
2. Dacă vă pierdeți locul de muncă fără niciun motiv întemeiat sau dacă nu vi se plătesc orele suplimentare, știți ce să faceți?
Mai întâi de toate, știți ce este legal?
Nu cred! Precum nici 99% dintre germani nu știu…
Restul de 1% sunt avocați.
Aici vă amintesc de asigurarea de protecție juridică (Rechtschutzversicherung).
Un lucru de care puteți fi siguri este că, avocații sunt foarte scumpi.
De aceea vă poate ajuta încheierea unei asigurarări de protecție juridică, care vă oferă consiliere în materie de protecție juridică, ceea ce înseamnă că aveți un avocat la dispoziția dumneavoastră la orice proces și, dacă este cazul, vă sunt acoperite cheltuielile de judecată în cazul unui litigiu.
Un lucru pe care trebuie să-l realizați este că nu vă mai aflați în România. Este posibil, ca acolo, spre exemplu să rezolvați un accident minor prietenește. Dar nu și în Germania! Aici, cel mai probabil, veți fi dat în judecată instant, și dacă lucrurile sunt în defavoare dvs. nu numai că veți plăti pagubele cauzate mașinii, dar și daunele morale ale celeilalte părți.
Pentru aproximativ de la 6 la 7 de euro lunar, puteți compensa aceste evenimente cu ajutorul unui avocat.
Mai multe detalii despre protecția juridică
Pentru a încheia articolul cu numărul magic de șase, vom prezenta și asigurarea de accidente (Unfallversicherung).
Dacă sunteți angajat, atunci veți fi acoperit de asigurarea de accidente în temeiul legii pentru o anumită (potrivită profesiei) cameră (plătită de angajator). Dar aceasta acoperă doar tranzitul spre lucru, timpul de lucru și drumul spre casă de la locul de muncă (fără ocoliri). Ce se întâmplă dacă accidentul nu are loc în aceste momente? Aveți suficienți bani pentru a vă acoperi deplin pe o anumită perioadă? Dacă da, atunci este minunat și ne bucurăm pentru dumneavoastră, însă, dacă nu, atunci asta poate însemna o mare problemă.
Asigurările de accidente private vă pot ajuta. Suma asigurată și în funcție de condițiile specifice, cum ar fi un grad de invaliditate, puteți primi 100.000-200.000 de euro sau chiar mai mult.
Chiar și în cazul accidentelor minore, cum ar fi o fractură a degetelor, sunteți eligibili pentru banii de asigurare. În același timp, asigurarea vă poate furniza o echipă completă de reabilitare (suportând costurile) pentru o recuperare rapidă.
Pentru a afla mai multe despre oportunitățile dumneavoastre, întrebați un expert în asigurări.
Viața ascunde multe pericole. Pentru un viitor fără stres și asigurat din punct de vedere financiar merită să încheiați o asigurare.
Articolul prezent dorește să vă ajute în fundamentarea unui trai sigur în Germania. În același timp, puteți evita să plătiți așa-numita „sumă de învățare” și să pierdeți din fondurile dumneavoastre dedicate pentru un viitor în Germania.
Mai multe detalii despre asigurarea împotriva accidentelor
Specialist în asigurări germane
Oferim mulți ani de experiență pe piața asigurărilor din Germania.
Căutați-ne cu încredere!
Suntem bucuroși să vă informăm prin e-mail și telefon, în fiecare zi
între 8:00 și 20:00!